duminică, 29 decembrie 2013

Recenzie film: Aquamarine

Desi am fost dezamagita de carte, atunci cand am aflat ca a fost facut un film pe baza romanului “Aquamarine” curiozitatea m-a impins sa-l urmaresc. Si ma bucur ca am facut acest lucru deoarece acesta a fost unul din acele putine cazuri in care filmul mi s-a parut mai reusit decat cartea. Povestea este putin diferita decat cea din roman, dar modificarile aduse au oferit un plus de suspans si de actiune intregii intamplari.

Claire (Emma Roberts) si Hailey (JoJo) sunt doua fete de 13 ani care isi petrec ultima vara impreuna. Spre supararea lor, Hailey trebuie sa se mute in scurt timp din cauza serviciului mamei sale, un talentat biolog marin. Cele doua fete isi petrec zilele ramase impreuna, bucurandu-se de plaja, dar, mai ales, admirandu-l pe baiatul viselor lor, salvamarul Raymond (Jake McDorman).

Dar cand o furtuna puternica aduce in viata fetelor o fiinta speciala, o frumoasa sirena pe nume Aquamarine (Sara Paxton), acestea descopera ca nu sunt singurele adolescente care se cearta cu parintii. Aquamarine a venit in lumea lor pentru a-i demonstra tatalui ei ca dragostea exista cu adevarat si pentru a scapa astfel de o nunta aranjata pe care nu si-o doreste. Avand la dispozitie doar trei zile pentru a demonstra ca dragostea exista, Aquamarine le cere ajutorul fetelor, dar cand acestea isi dau seama ca cel pe care sirena vrea sa-l faca sa se indragosteasca de ea este nimeni altul decat Raymond, o vor ajuta ele?

Actiunea, chiar daca nu a fost plina de suspans, a reusit sa ma faca sa fiu atenta pe tot parcursul filmului. Momentele amuzante nu au lipsit, iar unele scene m-au facut sa rad cu lacrimi. M-am bucurat sa vad ca in film regizorii i-au oferit lui Aquamarine sansa de a avea picioare in anumite conditii: doar pe timpul zilei si doar atat timp cat acestea sunt uscate.  Aceasta situatie a dus la creearea unor momente amuzante, precum scenele in care, la apusul soarelui, Aquamarine fugea disperata de la intalnire, lasandu-si partenerul nedumerit.

Spre deosebire de carte, unde persoanjele mi s-au parut sterse si enervante in acelasi timp, in film Claire, Hailey si Aquamarine mi s-au parut simpatice si amuzante si cel mai important, complexe. Personajele au avut fiecare o personalitate proprie, o poveste si un comportament rational si logic, schimbarile de personalitate avand loc treptat si intr-un mod plauzibil. Un plus de viata a fost dat personajelor si de catre actori, care si-au interpretat cu talent rolurile, in special Sara Paxton, in rolul sirenei Aquamarine.

Desi “Aquamarine” nu este genul de film care sa-ti ramana in minte pentru mult timp, este destul de reusit pentru a te tine “cu ochii in ecran” pe durata vizionarii si pentru a-ti lasa un zambet pe buze la sfarsitul acesteia.

joi, 26 decembrie 2013

Recenzie carte: "Aquamarine" de Alice Hoffman

In urma cu cativa ani, unul dintre serialele mele preferate era “H2O – Just add water”, povestea sirenelor facandu-ma sa urmaresc fiecare episod cu placere. Atunci cand am observat romanul “Aquamarine” scris de Alice Hoffman mi-am amintit de serial, dar si de povestioarele pe care le citeam in copilarie, iar cum rezumatul cartii parea interesant am decis sa o citesc. Poate de vina este varsta, sau poate am avut eu asteptari mult prea mari de la aceasta carte, cert este ca am fost total dezamagita.

Cartea prezinta povestea a doua bune prietene, Hailey si Claire care doresc sa se bucure cat de mult posibil de ultima lor vacanta impreuna, deoarece Claire urmeaza sa se mute. In urma unei furtuni, cele doua fete descopera o fiinta misterioasa, o sirena pe nume Aquamarine. Cele doua prietene isi dau seama ca daca sirena nu ajunge cat mai curand acasa, in apa sarata a marii, aceasta o sa moara. Dar cand Aquamarine se indragosteste de Raymond, lucrurile se complica din ce in ce mai mult …

Actiunea din roman mi s-a parut grabita, nerealistica si prezentata intr-un mod pueril si in acelasi timp plictisitor. Povestea a fost plina de elemente ce nu aveau sens si aici nu ma refer la elementele fantasy, precum existenta lui Aquamarine. Desi ideea in sine era draguta, iar povestea avea potential, actiunea a fost prezentata atat de prost si avea atat de multe lipsuri  incat pur si simplu  m-am plictisit in timp ce am citit cartea.

Nerealistice si false mi s-au parut si personajele si reactiile acestora. Claire si Hailey au fost niste personaje plate, niste stereotipuri fara adancime cu reactii fara sens. Raymond, care avea potentialul de a juca un rol important in poveste mi–a dat impresia ca apare in carte doar ca sa fie in ea si Aquamarine sa aiba de cine sa se indragosteasca.

La fel cum am spus si la inceputul recenziei, cartea in sine m-a dezamagit, dar probabil acest lucru se datoreaza si varstei. Nu voi recomanda cartea decat copiilor sub 9-10 ani sau poate celor care vor  sa-si aminteasca de povestioarele scurte pe care le citeau in copilarie.

duminică, 22 decembrie 2013

Recenzie film: Frozen - Regatul de gheata

Tocmai am vazut filmul “Frozen” si pot spune ca acesta reuseste sa pastreze in totalitate magia filmelor cu care ne-a obisnuit Disney. Bazat pe povestea lui Hans Christian Andersen, “Craiasa zapezii”, filmul ne invita sa urmarim impreuna cu familia o poveste despre importanta acceptarii lucrurilor care te fac diferit si a propriilor puteri, indiferent cat de inspaimantatoare,  ciudate si magice pot parea, despre faptul ca trebuie sa iti invingi fricile, dar mai ales, despre puterea familiei si legaturile puternice dintre membrii acesteia.

In copilarie, cele doua printese ale regatului Arendelle, Elsa si Anna erau cele mai bune prietene, bucurandu-se de fiecare clipa petrecuta impreuna. Intr-o noapte, in timp ce cele doua se jucau folosind magia Elsei asupra ghetii, din neatentie are loc un accident, iar Anna este ranita de vraja surorii sale. Pentru a o salva, parintii celor doua fete cer ajutorul regelui trolilor, care reuseste sa-i salveze viata Annei. Pentru siguranta celor doua, acesta decide sa-i stearga Annei amintirile despre magie si despre puterea Elsei, iar parintii fetelor, dorind sa o protejeze pe Elsa, decid sa izoleze castelul de restul poporului pana cand aceasta o sa invete   sa-si controleze puterile. Speriata de ceea ce poate face si temandu-se sa nu-i raneasca pe cei din jurul ei, Elsa devine din ce in ce mai singuratica, tinandu-i la distanta pe toti cei din jurul ei, inclusiv pe Anna.

Anii trec, iar cele doua fete cresc in singuratatea propriului castel alaturi de parintii lor. Spre tristetea Annei, Elsa isi petrecea majoritatea timpului in propria camera, cu usa inchisa, cat mai departe de sora ei, sperand astfel sa o protejeze. Durerea celor doua fete creste in momentul in care afla ca parintii lor au murit in timpul unei furtuni, in timp ce se aflau pe o corabie. Dupa trei ani, Elsa ajunge la varsta majoratului si urmeaza sa fie incoronata ca regina a Regatului Arendelle. Spre disperarea Elsei si spre fericirea Annei, in ziua incoronarii portile castelului se vor deschide, iar palatul o sa fie plin de lume. Pe cat de mult se bucura Anna ca va avea ocazia sa cunoasca oameni noi, pe atat de mult se temea Elsa ca o sa piarda controlul asupra propriilor puteri si toata lumea o sa afle despre magia ei.

In timpul incoronarii lucrurile nu merg in totalitate asa cum trebuie, iar magia Elsei este dezvaluita, ingrozindu-i pe cei din jurul ei. Speriata, Elsa fuge cat mai departe de regatul Arendelle, fara sa-si dea seama ca a lasat in urma ei o iarna vesnica ce ameninta sa ii ucida pe toti locuitorii tinutului.

Anna pleaca pe urmele surorii ei sperand ca impreuna vor putea rezolva totul, atat in privinta iernii vesnice ce ameninta Arendelle, cat si in privinta propriei  lor relatii. Pe drum, Anna il intalneste pe Kristoff si pe renul acestuia, Sven, dar si un simpatic om de zapada construit de Elsa, Olaf.

Filmul a fost plin de actiune, suspans si intorsaturi de situatie si a imbinat cu maiestrie momentele in care nu te puteai opri din ras cu cele in care nu puteai sa nu versi cateva lacrimi. Fiind un film Disney, era logic ca totul avea sa se termine cu bine, dar modul in care povestea a avut un sfarsit fericit a fost usor neasteptat si diferit de situatiile clasice, lucru pe care l-am apreciat in mod deosebit.

Personajele au fost complexe si bine construite, reusind sa te faca sa le indragesti inca din primele minute. Personajul meu preferat a fost cu siguranta Elsa, aceasta dovedind in fiecare minut al filmului inima de aur ce se ascunde in spatele atitudinii de regina de gheata. Iubirea pentru cei din jur, in special pentru sora ei, Anna, si dorinta de a o tine pe aceasta in siguranta, au facut-o pe Elsa sa faca numeroase sacrificii, sa se inchida in ea si sa construiasca un zid de gheata in jurul ei pentru a-i tine pe toti la distanta. Teama si stresul de a nu-i rani pe cei din jur o faceau pe Elsa sa-i fie din ce in ce mai greu sa-si controleze puterile, intrand astfel intr-un cerc vicios din care fata nu stia cum sa iasa. In momentul in care Elsa fuge in munti, unde este singura si nu are in jurul ei persoane pe care sa riste sa le raneasca, Elsa se elibereaza de proprile temeri si dovedeste cat de frumoasa este puterea ei, construind un castel de gheata de o frumuste atat de pura incat, pentru a-l cita pe Kristoff,  “te face sa plangi”.

Melodiile din film au fost toate bine realizate, preferata mea fiind “Let it go”. Desi versiunea originala din film a fost frumoasa, mult mai mult imi plac versiunea cantata de Demi Lovato si versiunea cantata de Martina Stoessel, ambele reusind sa surprinda magia filmului.

“Frozen” este un film perfect pentru aceasta perioada a anului, prin urmare nu pot decat sa va sfatuiesc sa ii luati langa voi pe toti membrii familiei, sa va asezati in fata ecranelor si sa pasiti in regatul magic Arendelle.




vineri, 13 decembrie 2013

Noutati la editura Leda

35 de fete. O singura coroana. O competitie unica.

Intr-o lume determinata de castele sociale dintr-un viitor distopic, pentru treizeci si cinci de fete alegerea viitoarei mirese a printului Maxon reprezinta o sansa unica, posibilitatea de a scapa de viata care le-a fost sortita inca de la nastere, de a patrunde intr-o lume a rochiilor elegante si a bijuteriilor fabuloase, de a locui     intr-un palat si de a se lupta pentru inima chipesului mostenitor al tronului. Dar pentru America Singer, alegerea ei in competitie se dovedeste un adevarat cosmar, in ciuda a ceea ce i-ar putea oferi aceasta pozitie – glamour, bogatie si putere. Caci, pentru ea, Alegerea inseamna sa renunte la dragostea tainica pentru Aspen, un baiat dintr-o casta inferioara, sa-si paraseasca familia pentru a participa la o lupta acerba pentru o coroana pe care nu si-o doreste si sa locuiasca intr-un palat amenintat necontenit de atacuri violente ale rebelilor.

Dar din momentul in care intra in competitie - cu toate ingredientele acesteia: prietenii, gelozii si, inevitabil, acte de sabotaj - si il cunoaste pe Maxon, America incepe sa fie sfasiata intre iubirea ei pentru Aspen si atractia tot mai mare pe care o simte pentru print.

Incet-incet, ajunge sa puna sub semnul indoielii toate planurile pe care si le facuse si  isi da seama ca s-ar putea ca viata la care visase mereu sa nu fie nici pe departe la fel de minunata ca viitorul la care nici nu indraznise sa se gandeasca.



"Un roman in care reality show-ul isi da intalnire cu un basm-distopie. Incantator, captivant si plin de doza potrivita de pasiune!" - Kiersten White

"O poveste captivanta ... Iubitorii cartilor de dragoste vor fi fascinati de unviersul acestei tari cu o istorie alternativa si isi vor dori sa fie deja publicat romanul urmator al acestei serii pline de glamour." - School Library Journal

"Romanul de debut al lui Cass se citeste pe nerasuflate si e mai putin dur decat Jocurile Foamei. Iar actiunea alerta ii face pe cititori sa astepte cu sufletul la gura continuarea." - Booklist


Sursa


Pentru precomanda click aici!

luni, 11 noiembrie 2013

Recenzie film: Thor: The Dark World - Thor 2: Intunericul

Cum primul film care il are ca protagonist pe Thor mi-a placut, nu puteam sa ratez continuarea acestuia, “Thor: The Dark World – Thor 2: Intunericul”. Filmul mi s-a parut mai reusit decat primul, avand mai multa actiune, suspans, momente amuzante, dar si intorsaturi de situatie la care nu te asteptai.
Actiunea din “Thor 2” are loc, din punct de vedere cronologic, dupa cea din “Thor” si din “The Avengers”.
Dupa intamplarile din cele doua filme mai sus mentionate, Thor este un om diferit, mult mai matur si nu atat de insetat de sange si copilaros precum era in “Thor”.  In timpul zilei eroul nostru lupta pentru a aduce pacea in Cele Noua Regate, dar noaptea, acesta vegheaza asupra iubirii lui aflate pe Pamant, Jane Foster.
Dar cand un rau antic, reprezentat de Malekith si elfii lui intunecati reapare, Thor trebuie sa porneasca intr-o lupta pe care nu-si permite sa o piarda, lupta in care o sa aiba nevoie de ajutor nu doar de la prietenii sai loiali, ci si de la fratele sau, Loki, aflat in inchisoarea Asgardului.
Actiunea filmului mi s-a parut interesanta, dar, mai mult decat scenariul, mi-a placut modul in care au fost construite si prezentate personajele. Din punctul meu de vedere, Loki ramane in continuare cel mai complex personaj (si personajul meu preferat din serie, de altfel), iar “Thor 2” ne ofera sansa sa vedem si o alta latura a sa. Tom Hiddleston interpreteaza perfect rolul lui Loki, atat in momentele de vulnerabilitate ale acestuia, cat si in cele in care sarmul si replicile personajului iti aduc zambetul pe buze. Momentele dintre Thor si fratele sau in timpul incercarii lor de a lucra impreuna au fost amuzante, iar la unele replici si scene ale lui Loki am ras cu lacrimi.
Desi in primul film personajul interpretat de Natalie Portman, Jane, mi-a placut, in acesta am fost dezamagita de ea. Desi se presupunea ca Jane este o femeie inteligenta, mie mi s-a parut ca s-a comportat stupid in anumite scene, in special cele de la inceputul filmului. Cat despre relatia ei cu Thor, in continuare consider ca Sif era mult mai potrivita pentru acesta.
Un alt element care mi-a placut la film a fost reprezentat de scenele de lupta, care mi s-au parut bine regizate, efectele folosite fiind spectaculoase.
Mie, personal, mi-a placut filmul si-l recomand cu drag, iar daca mergeti sa-l vedeti, ramaneti in sala pana la final pentru a vedea si scena de dupa generic, care promite un al treilea film cu Thor, dar si un dusman nou.



marți, 5 noiembrie 2013

Recenzie carte: "Fortareata digitala" de Dan Brown

Inca de la primele romane scrise de Dan Brown pe care le-am citit, acesta a ajuns unul dintre autorii mei preferati, cartile lui fiind unele dintre acele romane pe care pur si simplu nu le poti lasa din mana. Datorita subiectului abordat, dintre toate romanele lui Dan Brown preferatul meu este “Fortareata digitala”, un roman ce reuseste sa te tina cu sufletul la gura pe tot parcursul lecturii.
Agentia americana NSA (National Security Agency) detine in secret una dintre cele mai spectaculoase masinarii, TRANSLTR, un supercomputer capabil sa decripteze orice cod. Modul de functionare al acestuia este pe cat de simplu, pe atat de eficient, TRANSLTR folosind pentru spargerea codurilor nimic altceva decat “forta bruta”. Dar cand supercomputerul intalneste ceva ce nu se credea ca este posibil, un cod imposibil de descifrat, Susan Flatcher, “copilul de aur” al departamentului Crypto din cadrul NSA, este chemata in ajutor.
In scurt timp Susan se trezeste concurand intr-o cursa contracronometru impotriva unui virus, miza fiind mult mai mare decat si-a imaginat, in caz de nereusita pagubele fiind imposibil de reparat.
Prinsa in mijlocul unei panze de secrete si conspiratii, o sa poata Susan sa opreasca iminentul dezastru si in acelasi timp sa ramana in viata, atat ea, cat si persoana iubita, David Becker?
Am citit romanul pe nerasuflate, Dan Brown combinand cu mult talent actiunea si suspansul, reusind totodata sa construiasca o retea uriasa de secrete si conspiratii in care nu doar personajele, ci si cititorii aveau sa cada. Pe langa detaliile prezentate, mi-au atras atentia si m-au incantat in mod deosebit si codurile prezentate, toate dovedind ingeniozitate si talent. Autorul reuseste sa prezinte actiunea astfel incat, la un moment dat cititorul ajunge sa incerce sa descifreze codurile alaturi de Susan si echipa Crypto, resimtind astfel presiunea pe care o simt si personajele. In plus, toate intorsaturile de situatie care au avut loc au adus un plus lecturii, dovedind ca nimic nu este ceea ce pare a fi. In mod deosebit mi-a placut epilogul romanului, care, prin cateva paragrafe, reusea sa demonstreze ca uneori viata iti poate juca cele mai neasteptate si dure feste, adesea chiar fara sa-ti dai seama de acest lucru.
Singurul lucru care m-a deranjat putin la acest roman este norocul chior pe care il avea David Becker in misiunea lui. In timpul cautarii indicile pareau sa cada pur si simplu in fata acestuia, iar persoanele pe care le cauta ajungeau sa se loveasca practic de el. Mi-ar fi placut ca pe parcursul cautarii lui sa se evidentieze mai mult inteligenta si capacitatea acestuia de a face deductii logice decat norocul de a te afla in locul potrivit, la momentul potrivit. Totusi, la finalul romanului acesta si-a demonstrat inteligenta, fapt ce m-a facut sa trec cu vederea cateva intamplari din timpul cautarii.
“Fortareata digitala” este un roman ce merita citit cu atentie si savurat, acesta aducand in discutie si un subiect controversat: dreptul la intimitate in ceea ce priveste corespondenta. Acesta provoaca cititorul sa vada lucrurile si prin ochii agentiilor secrete si incerca sa prezinte atat latura pozitiva, cat si pe cea negativa in ceea ce priveste securitatea informatiilor si dreptul la intimitate sau, mai bine zis, incalcarea acestuia. Intr-o lume in care nimic nu mai este privat, romanul lasa in urma sa o intrebare: “Quis custodiet ipsos custodes?” (“Cine ii pazeste pe paznici?”)

joi, 31 octombrie 2013

Toamna se numara ... cartile din biblioteca

Toamna se numara … cartile din biblioteca, iar numarul acestora tinde sa creasca daca ne gandim la toate targurile si evenimentele de care cititorii pot profita.

In momentul de fata, la Galeriile Dalles din Bucuresti are loc targul de carte cu discount Kilipirim. Trecand astazi pe acolo, m-am bucurat sa vad ca reducerile nu existau doar “pe hartie”, iar cumparatorii se puteau bucura de carti cu reduceri de pana la 70%.

Targul mi s-a parut bine organizat si nu cred ca am ce sa-i reprosez, reusind sa gasesc in cadrul lui nu doar editurile mele preferate ci, spre surprinderea mea, si pe cei de la Comic Shop. Printre editurile prezente la targ se numara: Corint Junior, Rao, Nemira, Trei, Litera, dar si multe altele, toate fiind pregatite cu reduceri substantiale pentru cititori.

Cei care nu au reusit sa ajunga inca la targ nu trebuie sa se intristeze deoarece acesta continua pana pe 3 noiembrie, fiind deschis zilnic, de la 10:00 la 20:00. Cum intrarea este libera, nu pot decat sa va doresc spor la cumparaturi ^^

marți, 29 octombrie 2013

Recenzie serial: The Vampire Diaries - Jurnalele Vampirilor (Sezonul 1)

La inceputul lunii octombrie a inceput sezonul  5 din “The Vampire Diaries - Jurnalele Vampirilor”, dar cum nu imi mai aminteam foarte bine anumite detalii, am decis sa revad si celelalte sezoane ale serialului. In timp ce urmaream primele episoade, mi-am amintit ca prima data cand am vazut serialul nu imi placuse. Tocmai citisem cartile si nu ma incanta deloc faptul ca Elena nu era blonda, ci bruneta, faptul ca avea un frate, nu o sora si multe alte diferente care iti sar in ochi inca din primul episod. Dar aceasta nemultumire nu a durat prea mult, iar personajele din serial au ajuns sa-mi fie chiar mai simpatice si mai dragi decat cele din carti.

Vampirul Stefan Salvatore se intoarce in Mystic Falls, atras de misterioasa Elena, fata aratand exact ca si Katherine, fosta iubire a vampirului si in acelasi timp cea care i-a oferit viata vesnica. Dar Stefan nu vine singur in oras, acesta fiind urmarit de fratele sau, Damon, hotarat sa-si tina promisiunea de a-i oferi vampirului o eternitate de chinuri. Dar planurile lui Damon sunt mult mai complicate si intunecate decat par la prima vedere, acestea invartindu-se in jurul iubirii adevarate a vampirului, Katherine.

Dar cand istoria pare ca incepe sa se repete, o sa aiba povestea de iubire dintre Elena si cei doi frati Salvatore acelasi sfarsit tragic ca si in urma cu sute de ani?

Desi este a doua oara cand urmaresc serialul am vazut fiecare episod cu aceeasi curiozitate ca si prima data. Astfel, am admirat din nou talentul scenaristilor de a ma face ca la sfarsitul fiecarui episod sa vreau sa-l vad cat mai repede pe urmatorul, iar la sfarsitul sezonului sa imi doresc sa vad sezonul al doilea. Primul sezon a reusit sa fie plin de actiune, de suspans, de momente tragice, dar si de momente la care pur si simplu nu puteai sa nu razi, tinandu-te lipit de ecran pentru a vedea ce urmeaza sa se mai intample.

Actorii au jucat impecabil, reusind sa transmita sentimentele personajelor pe care le interpretau. Ian Somerhalder a reusit sa-l interpreteze pe Damon la perfectie, descurcandu-se atat in momentele amuzante, cand replicile ironice ale vampirului te faceau sa razi, cat si in momentele tragice, care iti aduceau lacrimi in ochi, dovedind un talent actoricesc deosebit. Extrem de talentata s-a dovedit si Nina Dobrev, care a reusit sa joace perfect atat rolul Elenei Gilbert, cat si pe cel al lui Katherine, doua personaje care pe cat de asemanatoare erau din punct de vedere fizic, pe atat de diferite erau din punct de vedere al comportamentului.

M-a amuzat sa imi amintesc cat ma enervasera anumite personaje in primul sezon, stiind acum cat de simpatice aveau sa imi fie in sezoanele urmatoare, Tyler fiind exemplul perfect. Deasemenea, mi-a placut sa vad din nou primele discutii dintre Damon si Alaric, dar si primele incercari de a lucra impreuna si primii pasi spre prietenia care avea sa apara intre ei. Un alt lucru care mi-a placut a fost faptul ca am avut sansa de a revedea anumite personaje atunci cand acestea erau inca oameni, inainte de a deveni vampiri, varcolaci sau hibrizi.

Cel mai mult la acest sezon mi-a placut sa vad din nou primele momente dintre Elena si Damon, una din scenele mele preferate fiind cea a dansului de la concursul Miss Mystic Falls. Daca in seria de carti Elena, ca si personaj, mi s-a parut enervanta, iar in ultimele volume aparute la noi chiar patetica, in serial mi-a fost simpatica, dovedindu-se sufletista, prietenoasa, inteligenta, dar si curajoasa, pastrand totusi un anumit echilibru prin momentele in care era vulnerabila, dar si speriata. La sfarsitul sezonului am fost putin dezamagita deoarece in ultima scena dintre Nina si Ian nu era Elena, sper totusi ca in sezonul urmator cei doi sa aiba parte de mai multe momente impreuna.

Serialul este unul reusit care, spre surprinderea mea, din anumite puncte de vedere se dovedeste chiar mai bun decat seria de carti si demonstreaza in fiecare episod ca merita vazut. 

vineri, 25 octombrie 2013

Recenzie carte: "Duios demonicul Dexter" de Jeff Lindsay

Ideea politistului care ucide criminali a mai fost folosita pana acum atat in literatura, cat si in universul cinematografic, prin urmare ideea in sine nu aduce  ceva nou, dar modul in care Jeff Lindsay o prezinta demonstreaza atat originalitate, cat si talent, oferind cititorului o lectura unica.

Autorul ne pune in pielea lui Dexter, un criminal in slujba legii. In timpul zilei acesta lucreaza la Departamentul de Politie din Miami, iar in timpul noptii devine un ucigas cu sange rece, ale carui victime sunt reprezentate de criminali, pedofili si alte scursuri ale societatii.

Dexter se poate mandri cu un “stil de lucru” unic, cel putin pana cand un nou criminal isi face aparitia in oras. Cum nou sositul ii imita cu mult talent munca, Dexter porneste pe urmele acestuia. Dar ce reprezinta acesta pentru Dexter: un criminal care trebuie adus in fata legii sau un potential “partener de joaca” ?

Dupa ce am terminat volumul “Duios demonicul Dexter” m-am gandit daca il pot introduce pe Dexter intr-o anumite categorie, daca pot zice ca este un personaj bun sau rau, dar nu am reusit acest lucru. Dexter nu este un personaj pozitiv, care ucide pentru a face bine. El ucide pentru a trai, simtind nevoia de a face acest lucru. Dar faptul ca omoara il face o persoana rea? Sau faptul ca alege sa omoare criminali il face o persoana buna? Oricare ar fi raspunsul, Dexter este un personaj pe care nu poti sa-l urasti. Au fost cateva momente in care l-am detestat pe Dexter, dar acum, cand am inchis cartea, nu pot spune ca l-am urat sau ca il pot cataloga drept un personaj psihopat, caruia ar trebui sa-i oferi un loc pe un scaun electric.

Dexter este nu doar extrem de inteligent, ci si foarte amuzant, replicile lui sarcastice si gandurile ironice pe care le are aducandu-ti zambetul pe buze in timpul lecturii. In plus, analizele psihologice pe care le face atat asupra celor din jurul sau, cat si asupra lui, dar si analogia pe care acesta o face cu masina si Calatorul Intunecat dovedesc ca in cazul in care Dexter ar renunta la locul de munca din cadrul Departamentului de Politie ar putea lucra oricand ca si psiholog sau psihiatru.

Un personaj care mie mi-a atras atentia desi a stat in umbra in acest volum a fost sergentul Doakes, despre care tind sa cred ca o sa aiba un rol important in urmatoarele volume. Acest personaj a aparut doar de doua sau trei ori, pentru scurt timp, dar a reusit sa fie atat de intrigant incat sa imi ramana in minte.

Un rol important a fost jucat si de sora vitrega a lui Dexter, Deborah. Desi in unele momente mi se parea mult prea obsedata de locul de munca si de functia ei, iar in altele mi se parea prostuta, Deborah reusea cumva sa faca in cele din urma un lucru care sa demonstreze contrariul. Totusi, in unele momente imi dadea impresia ca ea este o marioneta, iar Dexter papusarul implorat de marioneta sa o controleze.

Imbinand romanele politiste cu cele psihologice, provocand cititorul sa vada actiunea prin ochii unui criminal inteligent si ironic, “Duios demonicul Dexter” este un roman care merita citit.

miercuri, 23 octombrie 2013

Leapsa

Am vazut zilele trecute pe blogul Ghandei o leapsa care mi-a placut, asa ca am preluat-o si eu:

1. Ai vreun loc preferat in casa in care citesti?
Atunci cand citesc imi place sa ma aflu intr-un loc confortabil, in care sa nu fiu deranjata, prin urmare patul de la mine din camera este cea mai buna alegere. Ador sa ma intind in pat precum o pisica lenesa si sa ma bucur de o carte buna, lasandu-mi mintea sa zburde prin alte lumi.

2. Semn de carte sau o hartiuta oarecare?
Nu pot spune ca fac prea multe mofturi in aceasta privinta. Daca nu am la indemana un semn de carte, folosesc orice hartiuta gasesc prin zona, important pentru mine este sa stiu unde am ramas, fara a indoi colturile paginii.

3. Poti sa te opresti din citit brusc sau trebuie sa termini pagina/capitolul?
Daca este necesar, da, pot sa ma opresc brusc din citit, fara a termina pagina sau capitolul, dar nu fara a termina fraza.

4. Mananci sau bei in timp ce citesti?
Nu, nu am mancat in timp ce citeam si nici nu am baut. De obicei, daca mi se facea sete, ma opream din citit pentru a bea si dupa aceea reveneam la lectura.

5. Poti sa citesti in timp ce te uiti la TV sau asculti muzica?
Nu, nu pot. Televizorul nu ma deranjeaza foarte tare daca este in alta camera si se aude ca un zgomot de fundal deoarece il pot ignora si ma pot bucura de lectura. Cu muzica in schimb, e alta poveste, mai ales daca imi place melodia. La fel ca si atunci cand citesc, cand ascult muzica imi las mintea sa zboare printre versuri si note muzicale, astfel incat risc sa ajung la sfarsitul paginii si sa imi dau seama ca nu am inteles nimic din ea.

6. Citesti cartile pe rand sau mai multe simultan?
Intodeauna am citit cartile pe rand deoarece imi place sa ma bucur de fiecare lectura in parte.

7. Citesti doar acasa sau peste tot?
In general citesc doar acasa, unde nu ma deranjeaza nimeni din lectura. In plus, nu prea imi place sa aud oameni vorbind in jurul meu atunci cand citesc, asa ca pana si cele mai plictisitoare cursuri sunt taiate de pe lista mea de “locuri de citit”. Nici mijloacele de transport nu imi ofera ocazia deoarece nu pot sa citesc in picioare, inghesuita intr-o masina in care oamenii insista sa tot urce desi singurul loc liber este “tavanul” masinii, iar daca ocup un loc si ma las acaparata de lectura risc sa nu mai cobor la statia corecta. Prin urmare, prefer ca atunci cand folosesc transportul in comun sa ascult muzica.

8. Citesti cu voce tare sau in gand?
Mereu in gand. Nu stiu de ce, dar atat vocea mea, cat si a altei persoane ma distrage de la lectura     propriu-zisa. Acesta e unul din motivele pentru care detestam momentele in care profesorilor le mai venea ideea geniala de a pune pe cineva sa citeasca cu voce tare un text pe care il aveam toti in fata si de asemenea este si motivul pentru care nu sunt fana a audiobook-urilor.

9. Sari pagini?
Marturisesc ca da, atunci cand dau de descrieri interminabile. Cred ca cele mai multe pagini le-am sarit atunci cand citeam “Stapanul Inelelor” de J.R.R.Tolkien, care avea pagini intregi de descrieri. Nu neg talentul autorului, dar romanele nu au fost pe gustul meu tocmai din cauza lungilor descrieri si probabil este una dintre putinele serii in cazul carora pot spune ca filmul a fost mai bun decat cartea.

10. Scrii pe carti?
Aici depinde de carti. Daca sunt carti de beletristica, nu, nu am scris niciodata pe ele, dar daca vorbim despre manuale, atunci da. Uneori, la examene, ne lasa doar cu manualul de la curs si atunci, pentru a-mi fii mai usor, mi-am subliniat ideile importante si am pus milioane de post-it-uri pe margini pentru a gasi exact pagina de care am nevoie. 


Leapsa o poate prelua oricine doreste ^^ 

vineri, 18 octombrie 2013

Recenzie carte: "Te iubesc" de Catherine Siguret

Stiti expresia “Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul”? Pe cat de micuta si draguta parea cartea Catherinei Siguret, invesmantata       intr-o coperta roz si cu un titlu ce te indeamna sa zambesti, promitandu-ti o frumoasa poveste de dragoste, pe atat de enervanta mi s-a parut in timp ce o citeam.

Phillipe Musil este un scriitor faimos, seducator, capabil sa aiba orice femeie isi doreste, ocazie cu care isi schimba periodic partenerele.

Alice este o scriitoare anonima, singura, care inca nu si-a gasit marea iubire. Temandu-se de singuratate, aceasta prefera sa isi petreaca noptile alaturi de prieteni, de familie sau, de ce nu, cu cate un amant de-o noapte.

Atunci cand Alice il vede pe Phillipe la o conferinta se indragosteste de acesta. Fata incepe sa-i citeasca romanele si descopera ca toate o descriau pe ea, de la activitatile pe care le facea zilnic, la mobilierul din casa si la decoratiunile create de ea.

Cum o sa se sfarseasca oare o poveste inceputa simplu, printr-un e-mail care spunea doar  “Mi-ar placea sa va revad”?

Desi povestea in sine era draguta si poate, prezentata altfel ar fi fost una din acele carti care sa imi ramana in minte, personajele au fost atat de enervante, incat au distrus pentru mine intreg farmecul cartii. Desi din modul in care erau prezentati, cei doi indragostiti ar fi trebuit sa fie sustinuti si indragiti de catre toti cititorii, pe mine ma faceau sa imi dau ochii peste cap si sa ma minunez de prostia lor. Iubirea te poate face orb, surd si poate chiar te face sa o iei razna, dar cei doi indragostiti au abuzat prea mult de acest lucru …

Alice se teme atat de mult de singuratate incat prefera sa isi petreaca noptile alaturi de cate un barbat pe care, poate, tocmai l-a cunoscut. La urma urmelor, e muuuuult mai putin infricosator sa-ti petreci noaptea cu un strain decat singura. Nu am zis nimic pana aici, fiecare e liber sa faca ce doreste cu viata lui, asa ca Alice isi putea petrece noptile cum si cu cine vrea ea. Dupa ce il cunoaste pe Phillipe si se indragosteste de acesta, fata ii citeste cartile si descopera ca eroina din cartile acestuia nu doar ca are aceleasi activitati ca si ea si ii plac aceleasi lucruri ca si ei, ci si locuieste intr-o casa care arata exact ca a ei. Fara a-si pune macar o clipa problema ca poate scriitorul este un obsedat care o urmareste, ea se decide ca este femeia vietii lui, ca este iubita la care acesta viseaza, iar dragostea ei pentru autor devine o adevarata obsesie. La un moment dat, dupa ce scriitorul a plecat din oras fara sa o anunte, iar Alice vede intr-un ziar un articol despre acesta, alaturi de o poza cu el si o tanara studenta, fata face o adevarata depresie: nu mai vorbeste cu nimeni, refuza toate contractele care ii sunt oferite, aruncand la gunoi nu doar toata munca ei, ci si prietenii si familia. In plus, atunci cand observa ca Phillipe nu mai da nici un semn de viata, aceasta continua sa ii scrie regulat e-mail-uri si se apuca sa scrie si un roman dedicat iubirii lor. Despre modul in care se comporta cu familia si prietenii si fazele pe care le face acestora de Craciun si Revelion nu mai pomenesc, Alice a demonstrat destul de clar in ce parte inclina balanta atunci cand are de ales intre cei care i-au fost alaturi mereu si cel pentru care a facut o adevarata obsesie.

Phillipe pe de alta parte a reusit sa pastreze in mare parte din roman aparenta de om normal la cap. Asta, pana cand face si el la randul lui o obsesie pentru Alice, ajungand sa angajeze un detectiv care sa o urmareasca. La urma urmelor, ce modalitate mai buna de a-ti demonstra iubirea fata de o persoana poate exista decat aceea de a pune un detectiv pe urmele ei?

“Te iubesc” este un roman pe care nu-l pot recomanda decat romanticilor incurabili, care, vor putea poate sa treaca peste comportamentul celor doi si sa-l puna pe seama iubirii imense pe care si-o poarta, reusind astfel sa se bucure de lectura.

miercuri, 16 octombrie 2013

Recenzie carte: "Jurnalele lui Stefan - Constrangerea" bazat pe romanele lui L.J.Smith si pe scenariul scris de Kevin Williamson si Julie Plec

“Constrangerea” este ultimul volum aparut pana acum din seria “Jurnalele lui Stefan” si prezinta lupta finala dintre cei doi frati Salvatore si vampirul Samuel. Plina de actiune, suspans si intorsaturi de situatie, acest volum te prinde inca de la primele pagini si te tine captiv pana la ultimele randuri, dezvaluindu-ti secretele vampirilor si nu numai.

La sfarsitul volumului precedent, “Azilul”, Samuel, cuprins de ura si durere pentru pierderea fratelui sau, l-a rapit pe Damon, jurand razbunare. Stefan, alaturi de Cora, trebuie sa-l salveze pe Damon, dupa care, impreuna, sa-l opreasca pe Samuel o data pentru totdeauna.

Dar planurile vampirului Samuel sunt mult mai intunecate decat credeau cei trei, iar daca acesta reuseste sa obtina ceea ce-si doreste, nici o fiinta nu o sa mai fie in siguranta, indiferent daca este om sau vampir.

Pentru a-l opri, cei doi frati si Cora isi dau seama ca au nevoie de ajutor din partea vrajitorilor. Dar intre acestia si vampiri domneste ura si neincrederea ...

Vor reusi vrajitorii si vampirii sa lucreze impreuna, fara a se trada reciproc? Si il vor putea ei opri pe Samuel inainte ca acesta sa-si puna planul in aplicare?

Spre surprinderea mea, in acest volum Stefan chiar nu m-a enervat, ceea ce este cu adevarat surprinzator. Exceptand un mic moment in care dorintele lui de a face pe eroul au distrus un plan bine pus la punct, Stefan a reusit sa nu ma calce pe nervi si a dovedit ca poate sa fie si inteligent si sa faca lucruri logice, nu doar sa actioneze fara sens.

Dintre personaje, foarte mult mi-a placut de Cora. Fata a dovedit calm si curaj si a facut lucruri de care nu o credeam capabila. Foarte mult mi-a placut si capacitatea ei de a-i intelege pe cei doi frati Salvatore chiar mai bine decat se inteleg ei insisi, la un moment dat, aceasta reusind sa-i descrie perfect.

Damon a fost in continuare vampirul meu preferat, aratand curaj, inteligenta, dar si impulsivitatea care il caracterizeaza.

Mi-a placut sa-i vad pe cei doi frati lucrand impreuna, intelegand probabil cat de bine se completeaza unul pe altul. La fel de interesanta a fost si alianta intre vampiri si vrajitori, cu toate suisurile si coborasurile ei.

Un personaj interesant mi s-a parut si vampirul Samuel, care a dovedit ca nu este doar un ticnit sadic si insetat de putere, ci un geniu malefic, capabil sa faca orice pentru a-si atinge scopul. Ce am apreciat la el a fost corectitudinea, ca sa o numesc  asa. Desi nu avea nici un motiv sa faca acest lucru, vampirul si-a tinut totusi, spre surprinderea mea, promisiunea facuta.

Un bonus al acestui volum a fost si povestea despre Elijah, care mi-a adus un zambet pe buze, dezvaluind o intamplare din viata Originalului. Avand in minte imaginea acestuia din serial, nu ma asteptam sa aflu ca ascunde si astfel de povesti. Pasajul referitor la Elijah m-a facut si mai curioasa cu privire la serialul “The Vampire Diaries: The Originals”, din care sper sa  aflu mai multe despre Klaus, Elijah, Rebekah si ceilalti Originali.

Daca atunci cand am inceput sa citesc aceasta serie am avut anumite indoieli legate de ea din cauza lui Stefan, acum, cand am terminat-o, pot spune ca a meritat sa risc si sa-i dau o sansa. “Jurnalele lui Stefan” este o serie care merita citita, in special de fanii serialului, dar cred ca orice fan al lumii din “Jurnalele Vampirilor” ar trebui sa ii dea o sansa. 

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Recenzie carte: "Jurnalele lui Stefan - Azilul" bazat pe romanele lui L.J.Smith si pe scenariul scris de Kevin Williamson si Julie Plec

Cred ca “Azilul” este singurul volum de pana acum din serie in care Stefan nu m-a mai enervat pe tot parcursul cartii. Nu zic ca nu au fost in continuare momente in care isi arata prostia, dar cel putin nu s-a mai vaicarit si plans pe tot parcursul romanului.

Acest volum ii aduce impreuna pe cei doi frati Salvatore, nevoiti sa infrunte un dusman comun: vampirul Samuel. Cei doi sunt insotiti si de Cora, sora lui Violet, care spera sa o salveze pe aceasta din ghearele lui Samuel. Dar oare cum vede Violet transformarea ei in vampir? O vede ca pe un dar, asa cum face Damon sau o vede ca pe un blestem, precum Stefan?

Cei trei se intorc in Londra, hotarati sa-l invinga pe Samuel. Dar cum Damon este considerat cel mai sangeros criminal ce a existat vreodata, iar Londra este impanzita de afise reprezentand chipul vampirului, lucrurile se dovedesc mult mai complicate decat par la prima vedere.

Ce sanse au cei trei in lupta impotriva lui Samuel, un vampir puternic si bogat care are intreaga populatie a Londrei la degetul mic?  In plus, o sa reziste alianta fragila a celor doi frati, mai ales in momentul in care vor afla ca dorinta de razbunare a lui Samuel are legatura cu Katherine?

Cartea a fost bine scrisa, actiunea si suspansul fiind imbinate perfect intr-un roman ce m-a facut sa-l citesc pe nerasuflate. Scenele de lupta au reprezentat un plus al romanului, fiind prezentate cu mult talent.

Dupa cum am zis si la inceputul recenziei, in acest volum Stefan nu m-a mai enervat atat de tare, comportandu-se probabil, pentru prima data, ca un vampir. Mi-au placut momentele in care el si Damon lucrau impreuna, in echipa, impotriva lui Samuel. Totusi, in acest volum, din punctul meu de vedere, ambii frati s-au comportat prosteste, parand doar niste amatori in lupta lor impotriva lui Samuel. Atunci cand esti intr-o lupta pe viata si pe moarte cu un adversar mult mai puternic decat tine si ai in sfarsit ocazia sa-l ucizi, o faci pur si simplu. Nu stai la discutii, nu incerci sa-l torturezi, nu pierzi vremea cu predici sau tinand un discurs despre ce o sa-i faci tu inainte sa-l omori. Il ucizi pur si simplu, altfel risti ca adversarul sa-ti scape printre degete sau sa ajungi tu cel ucis, lucru pe care cei doi frati Salvatore il invata mult prea tarziu.

Ce m-a deranjat la Stefan era incapatanarea lui in ceea ce o priveste pe Violet. In ciuda faptului ca vede ca aceasta este fericita, ca a acceptat faptul ca este vampir si se bucura de eternitatea pe care o are in fata, el se incapataneaza asupra faptului ca e gresit ce face aceasta si vrea sa o schimbe, sa o faca un vampir la fel ca el, care se hraneste doar cu sangele animalelor, un vampir prea slab pentru a putea lupta si pentru a-si folosi cu adevarat Puterea.

Sfarsitul romanului a fost bine construit si m-a facut curioasa cu privire la ce urmeaza sa se intample in urmatorul volum, care promite multa actiune, suspans, dar si o lupta finala intre fratii Salvatore si vampirul Samuel, ambele parti fiind mai dornice decat niciodata sa verse sange.


joi, 10 octombrie 2013

Noutati la editura Leda

Cum am adorat primele doua volume din seria “Maximum Ride” de James Patterson, m-am bucurat cand am vazut surpriza pregatita de editura Leda: volumul 3, intitulat “Salvarea lumii si alte sporturi extreme”.

Max, Fang, Nudge, Iggy, Gasman si Angel - si, bineinteles, cainele vorbitor Total - au fost capturati din nou de catre Scoala. Aceasta insa nu mai e interesata de experientele facute pe copii, caci oamenii de stiinta au decis ca este vremea sa ii „retraga” definitiv pe hibrizii umano-aviari, in favoarea unei noi generatii de mutanti.

Inscrisi si ei pe lista de exterminare de catre oamenii de stiinta care i-au creat, Max si gasca ei - toti detinatori de ADN aviar si aripi functionale - descopera ca Scoala este doar o mica parte dintr-o mare corporatie multinationala malefica numita Itex, care are ca scop eliminarea a jumatate din populatia lumii. Doar cativa au fost alesi de catre Itex pentru a supravietui, si acestia sunt meniti a crea o utopie pe planeta ramasa mult mai goala.

Cand Max realizeaza insa ca a fost creata pentru a salva lumea, ea hotaraste ca a venit momentul sa-si urmeze destinul si sa-si asume rolul de salvatoare a omenirii - sa infrunte, alaturi de stolul ei, inamicul suprem si sa opreasca implementarea        Re-Evolutiei, sinistrul experiment eugenic.

La fel ca si celelalte doua volume anterioare, Salvarea lumi si alte sporturi extreme este o aventura uluitoare, plina de actiune, comedie si drama, rasturnari de situatie, intalniri neasteptate si momente neprevazute, dragoste, descoperiri formidabile si lupte pe viata si pe moarte. Intr-un cuvant, o lectura fascinanta, ca o cursa intr-un montagne-russe, ce te lasa cu rasuflarea taiata.




Pentru precomanda click aici!

marți, 8 octombrie 2013

Recenzie carte: "Jurnalele lui Stefan - Spintecatorul" bazat pe romanele lui L.J.Smith si pe scenariul scris de Kevin Williamson si Julie Plec

Tocmai am terminat de citit “Spintecatorul” si pot spune ca acest volum mi-a lasat o impresie buna. A avut actiune, suspans, mister, iar momentele amuzante nu au lipsit, toate acestea facandu-ma sa nu pot lasa cartea din mana.

Anii au trecut, iar Stefan se afla acum in Anglia anului 1888, in conacul familiei Abbott, situat intr-o regiune retrasa si linistita, lucrand pentru acestia. Cand George Abbott ii cere lui Stefan sa-l insoteasca la Londra pentru afaceri, vampirul isi da seama ca trecutul o sa-l urmareasca pentru intreaga lui eternitate. Si la fel o sa faca si fratele lui, Damon.

In Londra, Stefan descopera existenta unui ucigas sadic cunoscut sub numele de “Jack Spintecatorul”, care face ravagii printre “pasarile de noapte”. Cum toate indicile indica spre faptul ca ucigasul este un vampir, Stefan incearca sa descopere identitatea Spintecatorului, sperand sa-l opreasca pe acesta inainte de aparitia unui nou cadavru.

Spre deosebire de celelalte volume, in “Spintecatorul” prostia lui Stefan nici macar nu ma mai enerva, ci, dimpotriva, chiar ma amuza. De ce? Pentru ca nimic din ceea ce facea nu avea sens, reusind de fiecare data sa faca exact contrariul a ceea ce sustinea ca incearca. De exemplu, Stefan sustine ca vrea sa stea departe de oameni. Ce face? Se duce in casa familiei Abbott, incercand sa se integreze in familia acestora. Sustine ca nu vrea sa-si mai vada niciodata fratele? Gaseste numele lui intr-un ziar si pleaca in cautarea lui Damon. Sustine ca viata de vampir este un blestem si ca nu vrea sa constranga oamenii? Isi foloseste Puterea asupra persoanelor din jur. Un vampir criminal terorizeaza Anglia? De ce sa nu faca pe eroul plecand in cautarea acestuia si ca bonus, luand cu el in aceasta cautare si fata pe care sustine ca doreste sa o protejeze? Vrea sa-l prinda pe Spintecator? Cand are ocazia, isi da seama ca mai bine cere ajutoare si fuge mancand pamantul in directia opusa. Vrea sa protejeze familia Abbott? Ce modalitate mai buna de a-i proteja pe sarmanii oameni decat aducandu-le un vampir in tranzitie in casa poate exista?

Damon in schimb, cu replicile lui ironice si zeflemitoare a fost din nou sarea si piperul intregului volum, oferindu-mi o pauza de la vaicarerile lui Stefan.

Sfarsitul volumului a fost bine construit, desi m-a lasat cu o multime de intrebari, carora sper sa le aflu raspunsul in volumul urmator.

“Spintecatorul” este probabil cel mai bun volum din seria “Jurnalele lui Stefan” de pana acum si-l recomand cu drag tuturor fanilor serialului si nu numai.

duminică, 6 octombrie 2013

Recenzie carte: "Jurnalele lui Stefan - Nesatul" bazat pe romanele lui L.J.Smith si pe scenariul scris de Kevin Williamson si Julie Plec

Din volumele seriei “Jurnalele lui Stefan” citite pana acum, cred ca “Nesatul” mi-a placut cel mai mult. Personajele incep sa semene din ce in ce mai mult cu cele pe care le stim, actiunea nu a lipsit, iar suspansul a existat in fiecare pagina.

Dupa moartea lui Callie, Stefan fuge in Manhattan, cautand un nou inceput, departe de oameni si mai ales, de fratele lui, Damon. Dar cum fuga de trecut nu a fost niciodata o solutie buna, Stefan ajunge sa cada exact in capcana fratelui sau, trezindu-se in scurt timp un vampir … insurat.

In plus, cei doi frati nu au nici cea mai mica idee despre pericolul in care se afla si despre dusmanul care ii pandeste din umbra …

Cel mai mult la acest volum mi-au placut schimbarile personajelor. Damon incepe sa devina vampirul puternic, inteligent, sarcastic si amuzant care-si accepta soarta si se bucura de Puterea lui. In ciuda faptului ca Stefan considera ca fratele lui este controlat doar de instincte si ucide oameni din amuzament, lucrurile se dovedesc diferite: persoanele din care Damon se hraneste raman in viata, el preferand ca dupa ce se hraneste sa-si foloseasca Puterea pentru a le face sa uite acest lucru, singurele momente in care oamenii ajung morti fiind cele in care dorea sa-l faca pe Stefan sa sufere.

Stefan in schimb devine vampirul ce-si uraste soarta si considera transformarea sa un blestem, nu un dar. Astfel, incearca sa se renege pe el insusi si decide sa nu se mai atinga de sangele omenesc, alegand sa se hraneasca doar cu cel al animalelor. Pe langa faptul ca prin acest lucru Puterea ii scade enorm, Stefan nu-si pune nici macar o clipa problema ca bietele animale au si ele suflet si ca poate nu meritau sa fie ucise, iar trupurile lor golite de sange aruncate precum niste gunoaie.

Actiunea acestui volum mi-a placut, fiecare capitol fiind plin de suspans si provocandu-ma sa-mi dau seama ce planuieste Damon, dar si sa aflu cine este vanatorul ce se afla pe urmele celor doi frati. Sfarsitul a fost surprinzator, nu ma asteptam sa apara atat de repede in scena Originalii, dar acest lucru m-a facut sa vreau sa citesc cat mai curand continuarea.

“Nesatul” este un volum pe care nici un fan al seriei nu ar trebui sa-l rateze, fiind o lectura usoara, relaxanta, in care vedem cum personajele se transforma, devenind cele pe care le cunoastem.

vineri, 4 octombrie 2013

Recenzie carte: "Viitorul nostru" de Jay Asher si Carolyn Mackler

Deschidem calculatorul, introducem adresa de e-mail si parola si ne conectam la Facebook. Nimic ciudat pana aici, nu? Ei bine, nici nu ar trebui sa fie nimic ciudat daca ne-am afla in prezent, dar noi suntem in anul 1996, iar Facebook-ul  nu a fost inca inventat!

Josh si Emma sunt doi adolescenti, care, datorita faptului ca erau vecini, au fost prieteni dintodeauna. Lucrurile s-au stricat insa cu ceva timp in urma, iar relatia lor s-a rezumat din acel moment la a se saluta cand trec unul pe langa celalalt si la … cam atat.

Cand Emma primeste in dar un calculator, Josh este trimis de catre parintii lui pentru a-i da fetei un CD de la America Online pentru a-l instala pe noul ei computer.

Cand cei doi adolescenti se logheaza ajung automat pe pagina de Facebook …. site care nu a fost inca creeat! Astfel, cei doi au ocazia sa-si vada conturile din viitor, afland cine o sa le fie partenerul de viata, unde o sa lucreze, unde o sa-si petreaca vacantele, cati copii o sa aiba si toate celelalte detalii din viitor postate de ei pe site-ul de socializare. In timp ce viata Emmei pare un dezastru, cu o casnicie nefericita si un loc de munca dezamagitor, viata lui Josh pare perfecta. Bogat, casatorit cu cea mai dorita fata din liceu, vacante in destinatii exotice, Josh pare sa aiba tot ce si-a dorit.

Dar cum afecteaza actiunile din prezent viitorul? Si ce vor face cei doi cu aceasta oportunitate de a se conecta direct la viitor?

Dupa ce am terminat de citit cartea pot spune ca a fost buna. Nu geniala, dar totusi o lectura placuta, usoara, care m-a provocat sa ma pun in locul personajelor si sa ma gandesc ce as fi facut eu in situatia de a ma conecta la pagina mea de Facebook de peste 15 ani. Nu am cum sa stiu cu exactitate ce as fi facut deoarece nu poti stii cu adevarat acest lucru decat atunci cand se intampla. Dar cred ca as fi facut mai mult decat cei doi. Nu stiu cat de multe as fi aflat din pagina mea deoarece nu-mi place sa-mi astern viata pe o retea de socializare, dar probabil as cauta paginile tuturor persoanelor cunoscute: familie, prieteni, colegi sau simple cunostiinte.  Vreau sa spun ca daca as fi avut o astfel de ocazie, as fi profitat de ea mai mult decat Josh si Emma.

Personajele au fost simpatice, dar din punctul meu de vedere nu destul de complexe incat sa-ti ramana in memorie. Desi in unele momente ma enervau si in altele imi erau chiar simpatici, nici Josh, nici Emma nu au fost acel tip de personaje memorabile care sa te faca sa-ti amintesti de ele si peste cativa ani.

Ideea prezentata, cum ca viitorul nu este batut in cuie, iar actiunile noastre din prezent il pot modifica a fost bine prezentata, dovedind ca noi suntem cei care ne decidem soarta, avand puterea sa ne construim propriul destin.  Cand am ajuns la final am fost putin dezamagita deoarece as fi vrut sa stiu daca viitorul lui Kellan a fost schimbat sau nu, sa aflu daca David chiar avea o relatie cu Phillip sau era pur si simplu un status pus in gluma, dar si alte detalii despre Josh si Emma. Totusi, mi-am dat seama ca pe cat de frustrant parea sfarsitul, pe atat de corecta a fost decizia autorilor de a-l face astfel, dovedind inca o data ca viitorul este un mister, este schimbator si influentat de decizile noastre din prezent.

Per total, romanul “Viitorul nostru” a fost o lectura placuta, care te provoaca sa visezi si sa-ti pui intrebari legate de viitor, dar care in acelasi timp iti aduce aminte ca este important sa traiesti in prezent.

“Yesterday is history, tomorrow is a mystery, today is God's gift, that's why we call it the present.”

Sunt curioasa sa aflu si parerea voastra, voi ce ati face daca v-ati putea conecta la pagina voastra de Facebook din viitor, de peste 15 ani? ^^

marți, 1 octombrie 2013

Studenteala

Daca in urma cu doua saptamanii elevii au inceput scoala, a venit acum si randul studentilor sa paraseasca vacanta si sa se intoarca pe bancile universitatilor.

Astazi, facultatile si-au intampinat studentii prin Festivitati de Deschidere, majoritatea participantilor fiind boboci, curiosi sa isi cunoasca colegii, profesorii si sa inspire “aerul de facultate”. Astfel, am avut ocazia sa imi amintesc cum am pasit si eu anul trecut in cladirea Universitatii, cu emotie si curiozitate, traind primele clipe de studenta. Colegii mai mari din Asociatia Studentilor la Matematica si Informatica au avut o idee foarte draguta, organizand “Proiectul ratusca”. Dupa festivitate, am fost impartiti pe grupe si condusi de catre un student din asociatie intr-o sala, unde ni s-au explicat primii pasi si ni s-a raspuns la toate intrebarile care ne-au trecut atunci prin minte, mai mult sau mai putin stupide. Acest proiect a avut loc si in acest an si sunt sigura ca noii boboci au avut la fel de multe intrebari si curiozitati ca si noi.

Prima zi de facultate este deosebita in fiecare an, dar emotia pe care o traiesti cand esti boboc si patrunzi pentru prima data in viata de student o traiesti o singura data.

Va doresc un an universitar plin de succes si distractie in care sa va bucurati din plin de “studenteala”!

Dar pentru voi, dragi studenti, cum a fost ziua de azi?

duminică, 29 septembrie 2013

Recenzie carte: "Jurnalele lui Stefan - Sete de sange" bazat pe romanele lui L.J.Smith si pe scenariul scris de Kevin Williamson si Julie Plec

“Sete de sange”, al doilea volum din seria “Jurnalele lui Stefan” continua sa prezinte viata de dupa moarte a celor doi vampiri, Damon si Stefan Salvatore si cum au ajuns acestia din doi frati care tineau unul la altul dusmani de moarte.

Dupa moartea lui Katherine si transformarea lor, cei doi frati sunt nevoiti sa paraseasca Mystic Falls, aventurandu-se in New Orleans. In timp ce Stefan se bucura de viata de vampir, considerandu-se superior oamenilor, Damon continua sa sufere dupa iubirea lui adevarata, Katherine, dorindu-si sa fi murit alaturi de ea. Considerandu-l pe Stefan vinovat atat de moartea fiintei iubite, cat si de transformarea sa in vampir, dezgustat de monstrul in care s-a transformat cel caruia ii spunea candva “frate”, Damon se decide sa-l paraseasca pe Stefan, lasandu-l singur in New Orleans.

Condus de setea de sange, Stefan face ravagii in New Orleans, nepasandu-i pe cine ucide, pana in momentul in care o intalneste pe Lexi, un vampir care decide sa-l invete pe Stefan “regulile” din lumea vampirilor.

Dar oare o sa reuseasca Lexi sa-l transforme pe Stefan intr-un vampir echilibrat, capabil sa se controleze in prezenta sangelui? Si ce o sa faca Stefan atunci cand o sa afle ca fratele sau a fost capturat de proprietarul unui circ ambulant, care planuieste sa faca avere din organizarea de lupte intre vampir si animale?

Acest volum mi-a placut mai mult decat primul, avand mai multa actiune si mai mult suspans. Mi-a placut sa citesc despre prima intalnire dintre Stefan si Lexi si sa aflu mai multe lucruri despre aceasta si despre modul in care vedea ea viata de vampir.

Dupa cum am mai zis, Stefan nu e tocmai personajul meu preferat. Dar in acest volum mi-a placut cum a fost prezentat, in special in momentele petrecute cu Lexi, reusind sa nu mai fie atat de stupid pe cat mi    s-a parut in primul volum. Bineinteles, acest lucru nu a durat prea mult pentru ca Stefan s-a indragostit de muritoarea Callie, fiica proprietarului circului ambulant care l-a capturat pe Damon.

Spre dezamagirea mea, in prima parte a volumului cel care s-a comportat usor prostesc a fost Damon. Dar cum dragostea lui pentru Katherine a fost reala, iar eu sunt subiectiva in privinta personajului lui, i-am inteles comportamentul si invalmaseala de sentimente din suflet si am trecut cu vederea anumite momente in care se comporta prosteste, sustinand ca ar fi preferat moartea in locul vietii vesnice de vampir.

“Sete de sange” a fost o lectura usoara, plina de actiune si de suspans, pe care orice fan al seriei ar trebui sa nu o rateze.

vineri, 27 septembrie 2013

Recenzie carte: "Jurnalele lui Stefan - Inceputurile" bazat pe romanele lui L.J.Smith si pe scenariul scris de Kevin Williamson si Julie Plec

Seria “Jurnalele lui Stefan” se bazeaza pe romanele lui L.J.Smith si pe scenariul serialului “Jurnalele Vampirilor”. Cum Stefan nu a fost niciodata tocmai personajul meu preferat, nici in carti, nici in serial, am avut ceva indoieli legate de aceasta serie, dar cum mi-a placut foarte mult serialul, am decis sa-i dau o sansa.

Primul volum, “Inceputurile”,  prezinta viata fratilor Damon si Stefan Salvatore, inainte ca acestia sa devina vampiri. In timp ce Stefan era baiatul bun, cel care nu iesea din cuvantul tatei, Damon era “oaia neagra a familiei”, cel care nu se temea sa-si exprime punctul de vedere si sa-si contrazica tatal. Cand la ferma familiei Salvatore, Veritas, apare Katherine, lucrurile se schimba, cei doi frati indragostindu-se de aceasta.

Dar oare cum vor reactiona cei doi cand vor afla ca misterioasa Katherine este o fiinta a noptii, un vampir? Si mai ales, de partea cui o sa fie cei doi frati atunci cand tatal lor incepe o adevarata vanatoare de vampiri?

M-am bucurat sa vad ca personajul Katherine este cel din serial, nu din carti. Prin urmare, in locul unei blonde usor dezaxate cu ochi de lapis lazuli avem o bruneta cu ochi caprui inchis, manipulatoare, inteligenta, egoista, sadica si narcisista. Mi-a placut faptul ca in acest volum am avut ocazia sa vad si o parte vulnerabila a lui Katherine, acest lucru facandu-ma sa imi placa si mai mult personajul ei. Din pacate, egoismul si incapacitatea ei de a alege o fac sa alerge dupa doi iepuri, riscand sa nu prinda nici macar unul.

Damon a fost prezentat exact asa cum mi-l imaginasem, in cazul lui autorii imbinand cu succes personajul din carti cu cel din serial. Fermecator, inteligent, curajos, uneori impertinent, dar indragostit cu adevarat de Katherine, Damon reuseste sa fie in continuare unul dintre personajele mele preferate din aceasta serie.

Stefan a fost … pur si simplu Stefan. Cred ca singurele momente in care mi-a fost simpatic au fost cele de la sfarsit, cand nu s-a mai comportat stupid si a avut curajul sa ia o decizie, nu sa urmeze orbeste ordinele tatalui sau.

Dupa ce am citit acest volum pot spune ca a fost o lectura usoara, relaxanta, care mi-a confirmat anumite banuieli. Toti fanii serialului ar trebui sa acorde o sansa seriei deoarece cu siguranta vor fi vrajiti si atrasi in misteriosul Mystic Falls inca de la primele pagini.

miercuri, 25 septembrie 2013

Recenzie carte: "Cand esti vrajitoare ... " de Carolyn MacCullough

De foarte mult timp nu am mai citit o carte in care sa fie vorba numai despre vrajitori si vrajitoare, fara sa apara si alte creaturi fantastice, precum vampirii si varcolacii. Probabil acesta a fost unul din motivele principale pentru care am decis sa-i dau o sansa cartii “Cand esti vrajitoare … “ de Carolyn MacCullough.

Cartea ne prezinta povestea lui Tamsin, o tanara in varsta de 17 ani, membra a unei vechi familii de vrajitori. In ciuda faptului ca la nasterea ei, bunica fetei a prezis ca aceasta o sa fie una dintre cele mai puternice vrajitoare din familia lor, Talentul lui Tamsin refuza sa se arate.

Simtindu-se o intrusa in propria familie, fata prefera sa stea cat mai departe de aceasta, motiv pentru care invata la o scoala cu internat din Manhattan. Cel putin, printre oamenii normali, fata se simte acceptata si poate pretinde ca este doar o adolescenta normala.

Din pacate pentru Tamsin, pe timpul vacantelor de vara trebuie sa se intoarca acasa, unde lucreaza la libraria familiei. Intr-una din aceste zile, in librarie isi face aparitia un tanar profesor de la Universitatea New York, care o confunda pe Tamsin cu sora acesteia, Talentata Rowena. Simtindu-se pentru prima data in viata ei apreciata, fata nu ii explica profesorului confuzia facuta si accepta sa-l ajute pe acesta sa gaseasca un vechi obiect, pierdut de catre familia lui cu mult timp in urma.

Dar cand cautarea o poarta pe Tamsin printre secretele propriei familii, o sa fie ea capabila sa faca alegerea corecta?

Cel mai mult la carte mi-a placut originalitatea comunitatii vrajitoresti creeate de autoare. Ideea conform careia fiecare vrajitor sau vrajitoare are un Talent unic, traditiile acestora si, bineinteles, secretele de familie, toate acestea te vrajesc si te atrag in lumea lui Tamsin. Autoarea a reusit sa prezinte cu mult talent momentele dificile care pot aparea intr-o familie, sentimentele care te pot acapara atunci cand te simti “oaia neagra a familiei”, relatia dintre Tamsin si sora ei, Rowena, oferind astfel romanului o nota de veridicitate.

Un alt lucru care mi-a placut au fost calatoriile in timp. Desi nu au fost spectaculoase din punct de vedere al modului in care au loc, m-a atras modul in care autoarea a descris momentele istorice in care personajele ajung. Deasemenea, din carte nu lipsesc si cateva momente amuzante, precum cea in care Tamsin afla ironia originii numelui ei.

Desi nu este o carte care sa te tina cu sufletul la gura, “Cand esti vrajitoare … “ este o lectura relaxanta, care te indeamna sa visezi cu ochii deschisi la Talentele vrajitorilor si la lumea lui Tamsin.

luni, 23 septembrie 2013

Recenzie carte: "Calea sperantei" de Pavel Corut

Cand am inceput sa citesc al treilea volum al seriei am fost putin dezamagita deoarece actiunea are loc intr-un viitor indepartat de cel din primele doua volume, iar o parte din mine isi dorea sa mai citeasca despre Oanes si Oriana, despre fiul acestora si despre modul in care societatea geeana s-a modificat in timpul conducerii lor. Totusi, dupa cateva pagini, actiunea din “Calea sperantei” m-a prins si nu am mai lasat cartea din mana pana nu am ajuns la ultima pagina.

In milioanele de ani care au trecut de la intamplarile din “Luptele zeilor” locuitorii Pamantului au reusit sa isi revina si sa creeze o societate la fel de dezvoltata precum cea din Alianta, chiar mai dezvoltata daca ne gandim ca geeni au reusit, de exemplu, sa foloseasca si alt combustibil in afara galgorului. Dar cum totul era prea frumos pentru a dura la nesfarsit, un nou pericol ii ameninta pe locuitorii Terrei: un meteorit urias, ce risca sa distruga intreaga planeta.

Spre deosebire de primele doua volume in care cateva dintre personaje au intrat imediat pe lista personajelor mele preferate, in acest volum nu mi-a placut in mod special un caracter, ci intreaga societate geeana. Modul de organizare, capacitatea lor de a lua decizii rationale in situatii critice, simplitatea si in acelasi timp puterea cu care erau capabili sa se sacrifice pentru binele celorlalti locuitori, toate acestea m-au facut sa admir societatea de pe Terra. Nu pot spune ca am fost de acord cu toate actiunile geenilor sau cu toate ideile acestora, dar societatea in ansamblu ar putea reprezenta un model utopic, spre care oamenii sa tinda.

Un alt lucru care mi-a placut a fost talentul cu care autorul a prezentat intamplarile, reusind sa exprime intr-un mod veridic sentimentele de deznadejde, teama, disperare si speranta pe care le-au simtit geenii in timpul evenimentelor.

“Calea sperantei” ofera un model de societate fara a fii insa o carte plictisitoare, Pavel Corut reusind sa imbine perfect actiunea romanului cu momentele in care prezinta mentalitatea si modul de a fii al geenilor, motiv pentru care cred ca orice fan sf si nu numai ar trebui sa acorde o sansa intregii serii “Origini”.

duminică, 22 septembrie 2013

"Schimb de Mame" se intoarce cu un nou sezon

In aceasta seara incepe noul sezon al emisiunii “Schimb de Mame”. Aceasta este difuzata de catre postul “Prima TV” in fiecare duminica, de la ora 20:30.

Reality-show-ul  provoaca in fiecare saptamana doua mame la un “schimb de vieti” de o saptamana. Astfel, doua protagoniste vor face schimb de soti, copii, locuri de munca si case, avand astfel ocazia sa schimbe viata celeilalte familii si, de ce nu, chiar a lor. In primele trei zile femeile vor trebui sa respecte regulamentul casei in care ajung, dupa care, in urmatoarele patru, vor putea impune propriile reguli.

La sfarsitul emisiunii cele doua familii se vor intalni si vor avea ocazia sa se cunoasca reciproc si sa-si impartaseasca parerile despre aceasta experienta.

Personal, urmaresc acest reality-show din amuzament deoarece inevitabil apar situatii in care razi cu lacrimi. Sunt anumite momente in care vezi cum una dintre protagoniste critica cu multa ipocrizie casa celeilalte, pe cand propria ei casa arata mult mai rau. La fel si in cazul familiilor. Mereu mai apare cate o protagonista cu talent de lup moralist care incearca sa bage pe gatul familiei la care a ajuns reguli pe care nici ea nu le respecta.

In general, cele doua familii si in special cele doua protagoniste sunt alese astfel incat sa fie cat mai diferite, preferabil cu conceptii de viata diametral opuse. De ce? Pentru ca astfel de situatii provoaca conflicte. Iar conflictele inseamna rating. Dar nu pot spune ca ii condamn pe producatori pentru asta, la urma urmelor daca totul ar fi fost roz si perfect, cine s-ar mai uita? Eu, cel putin, nu cred ca as urmari emisiunea in acest caz pentru ca ar fi pur si simplu plictisitoare. Prin urmare, “realitatea” prezentata in emisiune trebuie putin regizata. Bine, poate putin mai mult. Si astfel obtinem un “reality-show” amuzant si in acelasi timp relaxant, perfect de urmarit duminica seara.

Mai multe informatii despre emisiune puteti afla accesand acest link.

Dar voi, urmariti aceasta emisiune?

vineri, 20 septembrie 2013

Recenzie carte: "Luptele zeilor" de Pavel Corut

“Luptele zeilor” este al doilea volum din seria “Origini” scrisa de Pavel Corut, volum ce continua sa prezinte urcusurile si coborasurile pe care le-a suferit societatea creeata pe Terra de catre exploratorii proscrisi ai Aliantei.

La sfarsitul primului volum, dupa luptele cu gasterii, speranta isi mai facea cu greu aparitia printre geeni. Odata cu moartea lui Zaris parea ca a murit si legatura dintre locuitori, fiecare rasa izolandu-se de celelalte, sansele ca locuitorii sa mai ajunga la nivelul de cunostiinte avut initial fiind aproape inexistente. Dupa 500 de ani de la dezastrul cauzat de gasteri, urmasii primilor colonisti ajunsesera sa fie considerati zei de catre rovi, mutanti si metisi datorita faptului ca ei inca erau capabili sa foloseasca tehnologia: aeromobile, navete, submarine etc.

Oanes, fiul guvernatorului Zaris refuza insa sa lase visul tatalui sau sa moara, continuand sa lupte pentru readucerea locuitorilor la nivelul de civilizatie avut de colonisti in momentul sosirii pe Terra. Din pacate, acest lucru nu este deloc usor, in special din cauza celorlalti lideri, unii dintre ei considerandu-se superiori celorlalte rase si dorind controlul asupra acestora.

Printre luptele de supravietuire si recivilizare se naste si o iubire imposibila intre Oanes si nepoata Orejonei, Oriana, o femeie speciala … din mai multe puncte de vedere.

Desi in general romanele de dragoste ma plictisesc, iar personajele prinse intr-o iubire imposibila ajung sa ma enerveze din cauza momentelor de disperare specifice unei regine a dramei, am citit “Luptele zeilor” pe nerasuflate, pagina dupa pagina pentru a vedea ce se intampla cu cei doi, dar si cu ceilalti locuitori. Mi-a placut modul in care Pavel Corut a construit si dezvoltat relatia dintre Oanes si Oriana, reusind in acelasi timp sa nu neglijeze nici celelalte aspecte ale vieti geene. Astfel, am citit despre incercarile liderilor de a reciviliza populatia, despre modul in care fiecare conducator si-a organizat poporul dupa atacul gasterilor, am avut ocazia sa aflu si raspunsul la unele intrebari pe care le aveam la sfarsitul primului volum, iar unele banuieli mi-au fost confirmate.

Un alt lucru care mi-a placut a fost modul in care au fost construite personajele, Oanes si Oriana ajungand sa-mi fie chiar mai dragi decat Zaris, Orejona si Deira. Oanes a dovedit pe tot parcursul romanului ca este fiul lui Zaris si al Deirei, aratand ca a mostenit atat calitatile tatalui sau, cat si pe cele ale mamei sale.

“Luptele zeilor” este un roman pe care il recomand, atat pentru povestea de iubire dintre cei doi indragostiti, cat si pentru modul in care este prezentata soarta geenilor si societatea pe care acestia incep sa o formeze.