joi, 9 ianuarie 2014

Recenzie carte: "Hollywoodul e ca un liceu de fite" de Zoey Dean

“Hollywoodul e ca un liceu de fite” intra in categoria romanelor usoare, relaxante, care iti aduc zambetul pe buze si te fac sa razi in timpul lecturii. Desi actiunea a fost simpla, usor predictibila si fara prea mult suspans, a fost destul de interesanta pentru a ma face sa nu vreau sa o las din mana.

Taylor Henning, o tanara de 24 de ani indragostita de lumea filmelor pare sa fi reusit in sfarsit sa obtina jobul viselor ei. Aceasta este angajata la Metronome, un important studio cinematografic, in functia de asistent secundar. Daca sefa ei, Iris, este o persoana draguta si corecta, colegii “compenseaza” si ii demonstreaza in scurt timp lui Taylor ca Hollywoodul este o jungla in care pestele cel mare il mananca pe cel mic.

Taylor invata in scurt timp ca daca vrea sa supravietuiasca la Hollywood si sa castige “lupta” impotriva asistentei principale a lui Iris, Kylie, trebuie sa se schimbe si sa joace rolul unei fete rele. Pentru a reusi acest lucru, Taylor ii cere ajutorul lui Quinn, fiica lui Iris, care ii explica ca Hollywoodul nu este nimic altceva decat un liceu de fite si accepta sa o ajute.

Dar poate Taylor sa joace rolul de fata rea fara a deveni intre timp cu adevarat o scorpie fara scrupule?

Povestea lui Taylor a fost draguta, iar Zoey Dean are un stil aparte de a prezenta lucrurile. Cu mult amuzament, autoarea prezinta o poveste despre cariera, despre cat de departe sunt dispuse unele persoane sa mearga pentru a obtine ceea ce vor, adesea “calcand pe cadavre” pentru a iesi la suprafata invingatoare.

Taylor mi-a fost simpatica la inceput, dar, la un moment dat, pe la mijlocul romanului imi daduse impresia ca se transformase intr-o scorpie mai mare chiar decat Kylie. Din punctul meu de vedere lucrurile s-au sfarsit intr-un mod mult prea roz pentru ea, dar intr-un fel, ma asteptam la acest lucru inca de cand am inceput sa citesc romanul.

Cele mai simpatice personaje mi-au fost Magnolia, care era pur si simplu adorabila datorita iubirii ei pentru caini, Iris, care, in ciuda functiei pe care o ocupa reusise sa ramana o persoana corecta si Julissa si Dana, ambele reusind sa ma faca sa zambesc prin entuziasmul lor.

Romanul lui Zoey Dean este o lectura relaxanta, usoara si amuzanta, pe care o recomand cu drag.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu