Recenzie carte: "Sfarsitul copilariei" de Arthur C. Clarke

“Sfarsitul copilariei” este primul roman al lui Arthur C. Clarke pe care il citesc si pot spune ca acesta s-a dovedit o lectura complexa si plina de intorsaturi de situatie. Mi-a placut modul de a scrie al autorului, acesta reusind sa ma faca sa citesc pagina dupa pagina, pur si simplu nedorind sa ma opresc din citit.

La sfarsitul secolului XX, omenirea are parte de o vizita neasteptata din partea unei rase extratereste pasnice. Mai surprinzator decat aparitia navelor extraterestre deasupra celor mai importante orase de pe Pamant este comportamentul acestora: ei nu doar ca refuza sa se arate, sustinand ca omenirea nu este pregatita sa-i accepte, dar ofera si un ajutor urias in civilizarea pamantenilor. Ce se ascunde insa in spatele bunatatii si ajutorului oferit de extraterestrii si care este scopul venirii lor pe Pamant?

Am apreciat modul in care a fost prezentata utopia in roman. Atunci cand totul e perfect, cand iti poti trai viata fericit, fara a depune efort si fara a mai avea motive de teama pentru ziua de maine, cand nu trebuie sa mai muncesti, primind aproape totul gratis, ce anume te mai poate impinge sa realizezi ceva? Atunci cand totul este perfect, mai ai la ce sa visezi, mai ai spre ce sa tinzi, mai ai cum sa evoluezi? Citind romanul lui Arthur Clarke m-am gandit la o poezie studiata in liceu, la ora de limba si literatura romana, “Lectia despre cub” de Nichita Stanescu. Pentru ca omenirea sa aiba in continuare vise si dorinta de a evolua, perfectiunea adevarata nu ar trebui realizata. Aceasta ar trebui sa ramana la stadiul de ideal imposibil de atins, dar la care oamenii sa incerce sa ajunga. Din pacate insa, oamenii par a avea un talent special de a se autodistruge in incercarea lor de a evolua, iar autorul a prezentat toate aceste lucruri intr-un mod original si plin de intorsaturi de situatie.

Modul in care au fost prezentati overlorzii a fost original si interesant, iar autorul a reusit sa ma faca sa-i admir, sa-i simpatizez si in acelasi timp sa-mi fie mila de soarta lor, de situatia aproape frustranta in care se afla. Mi-ar fi placut sa pot afla mai multe lucruri despre acestia, despre Superminte, despre lumea, viata si gandurile lor, dar, probabil, daca misterul acestora ar fi fost in totalitate distrus, cartea si-ar fi pierdut din farmec.

Karellen a fost personajul meu preferat si pot spune ca am vrut sa aflu mai multe despre acesta cu aceeasi ardoare ca si personajele romanului. Misterul a continuat sa-l invaluie pe Karellen chiar si dupa ce acesta a dezvaluit oamenilor adevarul despre motivele venirii overlorzilor pe Pamant, acesta fiind din punctul meu de vedere un personaj deosebit, nu atat prin originea sa, cat prin modul de a gandi si de a se comporta.

Romanul “Sfarsitul copilariei” este o carte interesanta, plina de intorsaturi de situatie, pe care o recomand tuturor cititorilor.