Dupa ce am vazut “Pozitia copilului” am ramas cu o parere proasta despre filmele romanesti realizate in ultimii ani. Desi au la baza idei bune, iar actorii sunt talentati, din punctul meu de vedere filmele romanesti ce au aparut in ultimul timp sunt departe de a fi niste capodopere cinematografice. Bazat pe cunoscutul caz al procurorului Cristian Panait, filmul “De ce eu?” avea un potential enorm si eram curioasa sa vad daca acesta o sa-mi schimbe parerea, prin urmare am profitat de acest weekend pentru a-l vedea.
Cristian (Emilian Oprea) este un tanar procuror ce trebuie sa rezolve un caz complex de coruptie in care un alt procuror este suspectat de luare de mita, sustragere de documente, fals si uz de fals. Implicandu-se din ce in ce mai mult in acest caz, Cristian isi da seama ca ancheta este mult mai complexa decat credea, iar pe masura ce afla mai multe informatii, increderea lui in justitie este din ce in ce mai zdruncinata.
Personal, nu intentionez sa ma axez pe latura politica a filmului. Aceasta a fost comentata si analizata din multe perspective, de persoane care au cercetat cu mult mai multa atentie cazul procurorului Cristian Panait, aducand argumente si dovezi mai mult sau mai putin pertinente in articolele lor.
Povestea a fost interesanta, dar prezentata intr-un mod care nu a reusit sa-mi capteze in permanenta interesul, iar calitatea slaba a sunetului nu a ajutat nici ea prea mult. Consider ca se puteau construi mult mai bine anumite momente de tensiune, de suspans, povestea avand un potential urias. Filmul reuseste totusi sa fie veridic si sa prezinte realitatea asa cum este ea, cu bune si cu rele, cu jocurile de putere oficiale, dar si cu cele neoficiale. Cat de departe mergi pentru ideile tale? Cat poti rezista presiunilor celor din jur si cat poti lupta pentru adevar? Ar trebui oare sa te pleci precum trestia in bataia vantului si sa supravietuiesti sau sa lupti cu acesta precum un arbore, riscand sa fii doborat?
Mi-a placut foarte mult latura psihologica a filmului. Emilian Oprea, actorul care l-a interpretat pe Cristian a avut o mimica impecabila, exprimand perfect disperarea si neputinta personajului, dar si toate trairile acestuia. Totusi, tinand cont de faptul ca filmul este dedicat memoriei procurorului Cristian Panait, ma asteptam ca personajul principal sa fie prezentat intr-o alta lumina decat cea din film.
Un alt element de care am fost putin dezamagita a fost finalul filmului. Desi acesta era cunoscut inca de la inceput, ma asteptam sa lase mai mult loc de interpretari, sa fie mai deschis. Cred ca un simplu zgomot ciudat, de exemplu sunetul unor pasi, fara a clarifica daca era imaginatia lui Cristian sau prezenta reala pe tarasa a unei alte persoane ar fi fost mult mai potrivita.
Din pacate, din punctul meu de vedere “De ce eu?” este departe de a fi o capodopera cinematografica, insa cu siguranta merita vazut, nu atat pentru latura artistica, cat pentru mesajul transmis. Indiferent de optimismul sau pesimismul cu care privim lucrurile, realitatea e aceeasi: sunt momente in care mori cu dreptatea in mana, luptandu-te cu morile de vant. Si poate ca ar fi timpul ca acest lucru sa se schimbe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu